Q-East Software

Q-East Software Q-East Software este o companie IT cu viziune și expertiză în furnizarea de soluții pentru managementul si securitatea sistemelor informatice.

Suntem o companie românească din domeniul IT, specializată în furnizarea de soluții pentru managementul sistemelor, al bazelor de date și al aplicațiilor utilizatorilor din sectorul public și privat. Proiectul nostru a luat ființă în 2001, într-un mediu virtual dificil, încercat de riscuri și amenințări informatice, venind ca o soluție de succes la provocările pe care urma să le aducă debutul seco

lului XXI, odată cu evoluția internetului. Ne-am făcut întotdeauna datoria cu seriozitate. Am reușit, treptat, să implementăm sisteme de administrare, management și protecție la dezastre pentru structura informatică, de arhivare, replicare și de recuperare în caz de dezastru, pentru baze de date. Grație profesionalismului și a eticii de muncă, pe care o promovăm în cadrul organizației noastre, avem astăzi o reputație foarte bună într-un domeniu care a suferit importante prejudicii de imagine în ultimii ani. Din 2013, am obținut statutul de Support Providing Partner (SPP) pentru produsele Dell Software și suntem autorizați de către producătorul licențelor Dell Software International Ltd. să oferim asistență tehnică pentru utilizatorii produselor Dell Software din România și Bulgaria și Moldova.
În domeniul securității informației și al conformității cu standardele de securitate existente, suntem printre cei mai credibili implementatori de soluții de securitate și event-log management, având în România peste 20 astfel de implementări, totalizând peste 2.000 de servere și 100.000 de utilizatori. Vă mulțumim că ați ales să vizitați pagina noastră și ne dorim ca și prin intermediul acesta, informațiile pe care vi le vom oferi să vă fie folositoare

Vă invităm să urmăriți interviul acordat de Ramsés Gallego pentru Monitorul Apărării și Securității și Mediafax despre c...
07/01/2020

Vă invităm să urmăriți interviul acordat de Ramsés Gallego pentru Monitorul Apărării și Securității și Mediafax despre consolidarea spațiului cibernetic al României în actualul context geopolitic.

Ramsés a mai vorbit despre nevoia unui cadru simplu și unificat pentru statele membre UE în domeniul securității cibernetice.

Un alt subiect abordat a fost legat de tehnologia 5G și cm ar trebui abordată implementarea sa în România.

Un material bogat în informații, mai ales ținând cont de evenimentele aflate în desfășurare pe plan internațional.

Ramsés Gallego a declarat, în cadrul unui interviu acordat Monitorului Apărării şi Securităţii şi MEDIAFAX, întrebat ce i-ar trebui României pentru a deveni rezistentă din punct de vedere cibernetic, că cei trei piloni fără de care niciun program de [...]

26/12/2019

Sărbători Fericite din partea echipei Q-East Software!

Happy Holidays from Q-East Software team!

Cum putem anticipa acțiunile infractorilor cibernetici dacă nu înțelegem cm le funcționează mintea? Investigatorii Soni...
18/11/2019

Cum putem anticipa acțiunile infractorilor cibernetici dacă nu înțelegem cm le funcționează mintea? Investigatorii SonicWall au avut acces la un lider alunei celule de infracționalitate cyber concentrată pe atacuri de tip ransomware. of a Russian ransomware cell. Aflați ce au descoperit pe 19 noiembrie în webinarul "Mindhunter". Înregistrare gratuită aici:

Join SonicWall security expert Brook Chelmo as he gives you an inside look into the human-side of a modern ransomware cell, their advice on how to stop them from infiltrating your organization, encrypting your endpoints, and spreading to other drives and ...

Cum putem utiliza în siguranță Microsoft Teams fără perturbări în funcționarea afacerii? Consultați acest webcast la cer...
15/11/2019

Cum putem utiliza în siguranță Microsoft Teams fără perturbări în funcționarea afacerii? Consultați acest webcast la cerere pentru a afla strategiile de atenuare a riscurilor implementării Microsoft Teams: http://ow.ly/LYCM50wXhpp

Learn strategies on how to mitigate content sprawl and security risks during Microsoft Teams deployment

14/11/2019

Quest Software pune la dispoziția companiilor o evaluare gratuită a securității Active Directory. Mai multe detalii despre această facilitate aici: http://bit.ly/2KlZJpc

Noi modele de protecție a credențialelor ajută companiile să facă față amenințărilor cibernetice. Descoperiți instrument...
02/10/2019

Noi modele de protecție a credențialelor ajută companiile să facă față amenințărilor cibernetice. Descoperiți instrumentele pentru , și .

Learn how the U.S. and Microsoft have responded to increasing insider threats. See Quest tools for protecting Active Directory, Azure AD & Office 365.

  a lansat în vara acestui an versiunea 6.0 a soluției software  . Soluția este inovativă pentru zona de deduplicare, re...
01/10/2019

a lansat în vara acestui an versiunea 6.0 a soluției software . Soluția este inovativă pentru zona de deduplicare, replicare date și recuperare în caz de dezastre. Citiți mai multe aici:

Today Quest released version 6.0 of their QoreStor software. QoreStor is a software-defined deduplication and replication (e.g., for disaster recovery) platform. We covered its initial release in August of last year. Version 6.0 is a surprisingly high number for a product released only eleven mon...

Procesele operaționale care țin de administrarea bazelor de date sunt cele care pot ține pe loc echipele în era agilităț...
30/09/2019

Procesele operaționale care țin de administrarea bazelor de date sunt cele care pot ține pe loc echipele în era agilității digitale”. Aflați mai multe despre cele 3 motive pentru a integra bazele de date în infrastructura DevOps, așa cm sunt ele prezentate de John Pocknell, Quest Sr. Solutions Product Marketing Manager:

How to future-proof your databases with DevOps. Businesses are looking to become more agile and are requiring their IT departments to embrace DevOps

Mulțumim AmCham Romania pentru bucuria de a le povesti elevilor despre securitatea device-urilor și protecția datelor on...
31/05/2019

Mulțumim AmCham Romania pentru bucuria de a le povesti elevilor despre securitatea device-urilor și protecția datelor online în cadrul proiectului @ Clasa a 4-a.

O animație inedită realizată de colegii de la Quest Software pentru un endpoint systems management unificat prin soluția...
29/05/2019

O animație inedită realizată de colegii de la Quest Software pentru un endpoint systems management unificat prin soluția KACE

You too can be an IT Ninja with a single endpoint security solution to battle proliferating endpoints, security threats and meet compliance standards.

24/12/2018

Sărbători Fericite din partea echipei Q-East Software!

Send a message to learn more

Address

Strada Clucerului 55, Ap. 14
Bucharest
011367

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Q-East Software posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Q-East Software:

Share