26/03/2020
Transilvania IT Cluster, ca membru Clustero solicită:
✅ca instituțiile statului să demareze de urgență efectuarea plăților datorate companiilor, pentru a ajuta la crearea de lichidități
✅crearea unei proceduri simplificate pentru acordarea directă a unor ajutoare de stat (granturi) pentru ca acele companii care pot și iși doresc să-și modifice fluxurile de producție și să contribuie la producția de materiale și bunuri critice, necesare în această perioadă, să poată acționa imediat
✅ca ONG-urile să poată, la nevoie și în situația restrângerii activității, să își trimită o parte din personal în șomaj tehnic.
✅clarificarea urgentă a sintagmei “diminuarea încasărilor”, condiție obligatorie pentru a putea recupera 75% din câștigul salarial mediul brut, în scenariul șomajului tehnic, respectiv înlocuirea acesteia cu cea de “diminuare a veniturilor”.
✅demararea imediată a negocierilor cu Comisia Europeană în vederea trecerii de la regula n+3 la regula n+4 în cadrul contractelor de finanțare pe fonduri europene, precum și prelungirea perioadei de contractare a proiectelor în cadrul exercițiului financiar 2014-2020 cu minim 6 luni, de la 31 decembrie 2020 până la 31 iunie 2021.
✅revizuirea plafoanelor ajutoarelor de stat care pot fi acordate, mai ales a celor de minimis, ținând cont de faptul că unii beneficiari din prezent nu se vor putea redresa fără suplimentarea plafonului
Clustero declară completa susținere pentru companiile/organizațiile partenere și, în același timp, disponibilitatea de a fi un partener de încredere în discuțiile și consultările organizate de instituțiile administrației centrale în vederea identificării celor mai bune soluții pentru ca mediul de afaceri din România să traverseze această perioadă dificilă în cele mai bune condiții.
http://clustero.eu/comunicat-de-presa-clustero-26-03-2020/